Portugalia și Spania își dispută titlul european
La Campionatul European de fotbal în sală, favoritele s-au impus în semifinale, însă după partide extrem de disputate în compania reprezentantelor estului.
Articol de Gabriel Toth, 9 februarie 2018, 07:25
Portugalia a învins Rusia cu 3-2, după ce la pauză ex-sovieticii conduceau cu 1-0. Lima a deschis scorul pentru kazahi în minutul 4, însă după pauză lusitanii au întors scorul. Coelho a semnat o „triplă”, în minutele 31, 36 și 40. În ultimele secunde, Lima a înscris din nou pentru Kazahstan, prea târziu pentru a mai salva ceva pentru naționala pe care o reprezintă.
Mult mai disputată a fost cea de-a doua semifinală. Spania a trecut de Kazahstan cu 6-5, după loviturile de departajare. A fost 4-4 după timpul regulamentar și 5-5 în reprizele de prelungiri.
Finalele sunt programate mâine seară; pentru bronz joacă Rusia și Kazahstan (ora 19), iar pentru un nou titlu Spania și Portugalia (ora 22).