Prima înfrângere pentru noua echipă de handbal feminin a Devei
CSM Deva a pierdut derby-ul Seriei B din divizia secundă de handbal feminin, jucat ieri, în deplasare, cu CSM Tg. Jiu. Gorjencele s-au impus cu 32-26, după ce la pauză era 14-14. Partida a contat pentru ultima etapă din tur.
Articol de Adrian Schindarli, 14 februarie 2021, 09:05
Este prima înfrângere în campionat pentru devence. CSM Tg Jiu are maximum de puncte, 18, iar CSM Deva este a doua, cu 15 puncte. Tot ieri, ultima clasată din Seria B a Diviziei A,, CSU Reșița, a făcut primul punct, 23-23, cu CNE Sf. Gheorghe.