Prima izbândă românească la European
România a obţinut ieri prima victorie în grupa locurilor 9-17 a Campionatului European de baschet sub 18 ani, Divizia B. La sala Constantin Jude, tricolorele au învins cu emoţii modesta naţională a Islandei, scor 77-72. Cea mai bună marcatoare a partidei pentru naţionala noastră a fost Ana Ferariu, care a împlinit 17 ani chiar în ziua meciului. Braşoveanca a pus pe tabelă 19 puncte şi a reuşit şi trei pase decisive.
România joacă următorul meci al Campionatului European astăzi, de la ora 18, cu selecţionata Bosniei.
Articol de Stelian Moise, 24 iulie 2014, 10:16