Primăria Oradea a preluat noua Sală Polivalentă
Ministrul Cseke Attila a predat astăzi, Primăriei Oradea noua Sală Polivalentă construită de Ministerul Dezvoltării. Sala, cu o capacitate de 5.200 – 7.200 spectatori, va putea fi folosită, pe lângă organizarea competițiilor sportive, și pentru evenimente sau concerte.
Articol de Gabriel Toth, 9 aprilie 2022, 12:50
Noua Sală Polivalentă din Oradea este amplasată în zona cartierului Ioșia, calea Aradului, strada Traian Blajovici.
Sala va fi inaugurată cu prilejul All Star Game 2022, care va avea loc la 20 aprilie. Echipa locală, CSM Oradea, are patru jucători în echipa Nordului în meciul vedetelor: Kristopher Richard, Bogdan Nicolescu, Garlon Green și Mark Ogden Jr. Cristian Achim va fi, de asemenea, unul dintre cei doi antrenori ai Nordului, iar pe lista rezervelor, la care se va apela în cazul apariției unor indisponibilități, se mai află Tudor Fometescu, tot din lotul bihorenilor.