Primele două transferuri efectuate de Ripensia Timișoara
Ripensia Timișoara a efectuat primele transferuri în pauza de iarnă. Galben-roșiilor li s-au alăturat experimentatul fundaș Andrei Tînc și portarul Horațiu Moldovan. Înțelegerile sunt valabile până în vară.
Articol de danoancia, 25 ianuarie 2019, 10:25
Ambii fotbaliști au mai lucrat în trecut cu antrenorul Alexandru Pelici. Tînc a mai evoluat la formații precum CSM Reșița, Arieșul Turda, FC Bihor Oradea, UTA, Voința Sibiu, Rapid București, CFR Cluj și Luceafărul Oradea, de unde s-a transferat la Ripensia. Fotbalistul în vârstă de 33 de ani este născut în Reșița și a debutat în fotbalul mare sub comanda lui Pelici.
În schimb, Horațiu Moldovan, în vârstă de 21 de ani, a fost adus de la campioana României, CFR Cluj. Portarul născut în 20 ianuarie 1998 a mai lucrat cu Alexandru Pelici în sezonul trecut de campionat, atunci când a fost împrumutat de clubul din Gruia la FC Hermannstadt.
În altă ordine de idei, a fost stabilit încă un adversar pe care formaţia noastră îl va întâlni în cantonamentul din Antalya. Pe data de 2 februarie, Ripi va înfrunta U Craiova 1948, grupare din cea de-a treia serie a Ligii a III-a.