Primele meciuri din Euroliga de baschet, astăzi și mâine
Zece echipe vor evolua joi, în primele meciurile oficiale ale noului sezon de Euroligă. Două dintre formațiile de calibru ale continentului se vor înfrunta la Moscova: CSKA și AX Armani Exchange Olimpia Milano au loturile modificate substanțial, iar duelul lor ne poate spune cât vor conta ele în acest sezon. Sergio Rodriguez, venit din NBA, de la Philadelphia 76ers, fost la Sacramento Kings, New York Knicks și Real Madrid, și Leo Westermann, adus de la Zalgiris Kaunas, se vor mutările-surpriză. Nando de Colo a rămas la echipă, dar a plecat Milos Teodosic. Milanezii propun nouă noi jucători, dintre care cinci debutanți în Euroligă. Americanii Jordan Theodore, venit de la formația turcă Banvit, și Andrew Goudelock, fost la Fenerbahce, în China, în NBA, la Houston Rockets, dar și la Maccabi Tel Aviv, pot fi liderii unei echipe, care nu a rupt gura târgului în precedentele două sezoane.
Articol de Adrian Schindarli, 12 octombrie 2017, 12:18
Este al doilea an când cele 16 echipe se înfruntă de-a lungul unui campionat de 30 de etape, urmat de playoff și Final Four. Iată programul complet al primei runde:
joi, ora 20,00, Efes Istanbul – Real Madrid
joi, ora 20,00, CSKA Moscova – Armani Olimpia Milano
joi, ora 21,00, Brosse Bamberg – Maccabi Tel Aviv
joi, ora 21,00, Olympiakos Pireu – Baskonia Vitoria
joi, ora 22,00, Unicaja Malaga – Fenerbahce Dogus Istanbul (campioana en titre)
vineri, ora 20,00, Khimki Regiunea Moscova – Valencia Basket
vineri, ora 20,00, Zalgiris Kaunas – Steaua Roșie Belgrad
vineri, ora 22,00, FC Barcelona Lassa – Panathinaikos Atena
Primele opt clasate se califică în playoff.