Promovare din fotoliu? UTA urmărește cu interes meciurile de astăzi | AUDIO
Penultima etapă a play-off-ului ligii secunde de fotbal programează astăzi două partide, care încheie runda: Turris Turnu Măgurele – CS Mioveni (ora 17.00) și Petrolul Ploiești – FC Argeș (ora 19.00).
Articol de Adrian Schindarli, 28 iulie 2020, 13:00
UTA a jucat duminică și a pierdut acasă cu Rapid (2-1), dar poate obține promovarea astăzi, din fotoliu. Alexandru Ciucur, fost la ACS Poli Timișoara, a jucat mai puțin sezonul acesta, din pricina accidentărilor. Fotbalistul utist în vârstă de 30 de ani a intrat în minutul 80 al partidei cu Rapid:
Meciurile din ultima rundă, decisivă pentru stabilirea primelor trei clasate, se joacă duminică, de la ora 18,30, când UTA va evolua în deplasare, cu FC Argeș.
UTA a evoluat în prima ligă între 1946 și 1979 (când a obținut șase titluri naționale și două Cupe ale României), în sezonul 1981/1982, între 1993 și 1995, în campionatul 2002/2003 și în perioada 2006-2008 (după ce a preluat locul formației Liberty Salonta).
Alb-roșii au fost sfertfinaliști ai Cupei UEFA, în sezonul 1971/1972, primul sezon al acestei competiții europene, competiție transformată în Liga Europa, în 2009.