Punct prețios adus de handbaliștii violeți de la Călărași!
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara se întorc cu un punct din deplasarea de la Călărași, după egalul 27-27 cu Dunărea într-unul dintre cele mai dinamice jocuri ale acestui campionat. La pauză, au condus gazdele cu 16-15.
Articol de Viorel Jurcut, 30 septembrie 2018, 18:44
Partida a fost echilibrată pe aproape tot parcursul ei, excepție făcând câteva minute din prima parte, când gazdele au avut 4 goluri avantaj. Violeții au condus doar la capătul primul sfert de oră, în rest fiind nevoiți să alerge după egalare, lucru reușit în final de întâlnire. Portarul timișorenilor Miroslav Kocic a făcut cel mai bun meci al lui la Politehnica, în special în prima repriză. Și de partea cealaltă Rusu și Șelaru s-au remarcat în poarta călărășenilor inclusiv la unele aruncări de la 7 metri. Pe faza ofensivă a Politehnicii, am remarcat numeroase finalizări de la 9 metri; și extremele au fost foarte active cu frecvente apariții pe centrul semicercului în încercarea de a ajuta pivotul.
În ultimul sfert de oră, Dunărea a avut de două ori avantaj de două goluri, 24-22 și 25-23. Timișorenii au egalat și au ținut de această remiză până în ultimele secunde ale unei întâlniri dificile; per ansamblu, trupa de pe Bega continuă parcursul fără înfrângere în acest tur de campionat: egal cu Turda, două victorii la rând și egal la Călărași. Principalii marcatori ai întâlnirii de azi au fost Dragas 8, Sadoveac 5, Fenici 4, de la Politehnica, respectiv Radojkovic 8, Gabriel Bujor 4, Vartic 4 de la Dunărea.