Rareş Şipoş şi Andreea Dragoman au asigurat prima medalie pentru România la Europenele Under-21
Perechea alcătuită din Rareş Şipoş şi Andreea Dragoman a asigurat prima medalie a României la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 de la Spa (Belgia), după ce s-a calificat în semifinalele probei de dublu mixt.
Articol de Viorel Jurcut, 13 noiembrie 2021, 08:23
Şipoş şi Dragoman au câştigat aseară, în optimi, cu 3-2 în faţa francezilor Leo de Nodrest/Camille Lutz, iar în sferturi au dispus de slovacii Jakub Zelinka/Nikoleta Puchovanova cu 3-0. Compatrioții noștri urmează să înfrunte azi cuplul rus Vladimir Sidorenko/Maria Tailakova, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă citat de Agerpres.
Cristian Pletea şi Tania Plăian s-au oprit în optimile probei de dublu mixt, învinşi cu 3-0 de ruşii Lev Kaţman/Elizabet Abraamian. La simplu, cinci români s-au calificat în optimi Andreea Dragoman, Elena Zaharia, Tania Plăian, Cristian Pletea şi Rareş Şipoş.