Realul “ajustează” sigla în funcţie de sponsor!?
Clubul spaniol de fotbal Real Madrid a retras crucea creştină aflată în vârful coroanei de pe stema sa, pentru a face pe plac noului său sponsor arab, Banca Naţională din Abu Dhabi, scrie presa iberică, citată de AGERPRES.
Articol de Viorel Jurcut, 28 noiembrie 2014, 15:31
Real Madrid a încheiat un parteneriat pe trei ani cu Banca Naţională din Abu Dhabi, una dintre cele mai mari instituţii bancare din lumea arabă. Cu ocazia prezentării oficiale a cărţii de credit lansată cu această ocazie, fanii lui Real au avut surpriza să constate absenţa crucii aflate în vârful coroanei de pe stema clubului.
Oficialii lui Real şi-au motivat decizia de a exclude crucea de pe emblemă prin dorinţa de a nu-i ofensa pe suporterii musulmani.