Remiză amicală a ”corbilor” cu LPS Clinceni
Corvinul Hunedoara încheie cantonamentul de la Mogoşoaia cu o remiză în compania celor de la LPS Clinceni, 3-3 rezultat final.

Articol de Viorel Jurcut, 13 februarie 2025, 13:44
Golurile hunedorenilor au venit la fel ca ale parterilor lor din acest test – unul în prima parte și două în intervalul de după pauză. Cale Loughrey, Andrei Hergheligiu şi Radu Maria au punctat în amicalul de astăzi.
La începutul meciului Corvinul a aliniat formula: Ungureanu – Albino, Lică, Loughrey, Velisar, Cărăruș, Zanc, Lehaire, Neacșa, Gârbiță, Vladic. În a doua repriză au fost pe teren: Blaga – Apur, Pop, Manolache, R. Maria – Ackovski – D. Grigore, Bradu, Hergheligiu, Pîrvulescu – Câmpan.
Gruparea hunedoreană va continua continua pregătirea pe plan local, iar pe 22 februarie va susţine un ultim test cu SCM Zalău, ora şi locul disputării partidei urmând să fie cunoscute în următoarele zile.