Reșițeanca Alina Vuc, medaliată cu argint la Campionatele Mondiale de la Paris
Sportiva română Alina Vuc a cucerit ieri medalia de argint la categoria 48 kg, după ce a fost învinsă în finală de japoneza Yui Susaki, la Campionatele Mondiale de lupte de la Paris.
Articol de Gabriel Toth, 25 august 2017, 07:51
Reșițeanca Alina Vuc a început bine meciul și a condus cu 4-0, dar nipona a revenit și a dominat restul întâlnirii, câștigând cu 14-4.
Aceasta este ”prima medalie din istoria luptelor feminine românești la un Campionat Mondial de seniori”, după cum a precizat președintele Federației Române de profil, Răzvan Pîrcălabu. Vuc a cucerit medalia de bronz la Europenele de anul acesta, iar anul trecut a câștigat argintul la întrecerea continentală.