Ricciardo, învingător la Monte Carlo
Pilotul australian Daniel Ricciardo, de la echipa Red Bull, a câştigat Marele Premiu al Monaco de Formula 1, de pe circuitul stradal de la Monte Carlo, după o cursă dominată de la cap la coadă, notează Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 27 mai 2018, 17:37
Ricciardo, 28 ani, plecat din pole position, a semnat a 7-a sa victorie în Formula 1, a doua din acest sezon după cea din China şi prima în principatul monegasc. Australianul a fost urmat în clasament de germanul Sebastian Vettel (Ferrari) şi de britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).
În clasamentul piloţilor, Hamilton se menţine lider cu 110 puncte, urmat de Vettel 96, Ricciardo 72, Valtzteri Bottas 68, Kimi Raikkonen 60, Max Verstappen 35 etc.
La constructori, Mercedes este lider cu 178 puncte, urmată de Ferrari 156, Red Bull 107, Renault 46, McLaren 40, Force India 26, Torro Roso 19, Haas 19, Sauber 11, Williams – 4 puncte.