Ripensia a rămas fără antrenorul Alexandru Pelici
Divizionara secundă Ripensia Timișoara a oficializat, în această dimineață, despărțirea de antrenorul Alexandru Pelici. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani nu și-a mai prelungit înțelegerea cu roș-galbenii, care expira în această vară.
Articol de Gabriel Toth, 30 mai 2020, 10:26
„Noi îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru Ripensia de-a lungul acestor sezoane și pentru devotamentul său! Îi dorim mult succes pe mai departe în carieriă!”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al clubului timișorean.
Alexandru Pelici a sosit pe banca tehnică a Ripensiei în toamna anului 2018. În acest răstimp, au existat mai multe disensiuni între antrenor și conducere cu privire la direcția pe care trebuie să o urmeze clubul. Conform timisplus.ro, lui Pelici i-a fost propus, în aceste zile, un nou contract pe o durată de trei ani, având ca obiectiv principal creșterea și formarea jucătorilor din propria pepinieră. „Domnul Pelici vrea altceva, este un antrenor de valoare, care e normal să vrea și performanță”, a spus președintele Dumitru Mihu pentru sursa citată.
Ieri, o altă divizionară secundă din zonă, CSM Reșița, a anunțat despărțirea de antrenorul Dorinel Munteanu.