AUDIO / Ripensia, învinsă de UVT! Roș-galbenii testează noi jucători
Divizionara secundă Ripensia Timișoara a pierdut cu 2-0 amicalul cu formația de Liga a IV-a UVT. Jocul s-a disputat pe terenul din Parța și a fost decis în repriza a doua, de reușitele lui Giuricici (60) și Adil (89).
Articol de Gabriel Toth, 7 iulie 2022, 17:01 / actualizat: 7 iulie 2022, 19:26
Roș-galbenii au utilizat, în repriza a doua, doi jucători noi. E vorba despre fundașul Marius Leca (22 de ani), fost la Viitorul Constanța, Farul Constanța și Dunărea Călărași, plus atacantul Petre Simon (21 de ani), fost la UTA și Corvinul Hunedoara.
La UVT, au jucat, în repriza a doua, ripensiștii Gladun, Piftor, Matiș și Morariu. Iată formulele utilizate de divizionara secundă în cele două reprize ale jocului:
Repriza I: Toroc – Morariu, Țieranu, Fridrich, Gladun – Călin, Szimionaș, Ene – Piftor, Vermeșan, Mogoș. Au mai intrat Mitrov și Matiș.
Repriza a II-a: Rus – Zamfirescu, M. Leca, Lalic, Fridrich – Stoi, Vidrăsan, Mihart – Simon, Gavram, Mitrov. Au mai intrat Butnărașu și Petruș.
Preparatorul fizic Iulian Muntean, cel care răspunde de rezultatele echipei, a vorbit despre lipsa de motivație a elevilor săi și despre ocaziile irosite astăzi:
În altă ordine de idei, fundașul dreapta Mădălin Sturzu a suferit o accidentare gravă la genunchiul drept la antrenamentul de ieri. El va fi supus unui nou RMN peste trei săptămâni, pentru a se vedea cât de gravă este luxația suferită. Despre pierderea lui Sturzu, a vorbit Iulian Muntean:
Următorul test pentru Ripensia va avea loc sâmbătă, 9 iulie, de la ora 11.00, împotriva prim-divizionarei UTA, pe terenul din Sânnicolau Mic. La mijlocul săptămânii viitoare, se va pleca în cantonament la Hațeg, unde echipa se va pregăti până la 22 iulie.