Ripensia, la a șasea plecare de până acum. Timișorenii și-au fixat și locația cantonamentului
Ripensia Timișoara a ajuns la șase despărțiri în această vară. Lista plecărilor este completată cu Andrei Tînc, căruia nu i s-a mai propus o prelungire de contract. Jucătorul în vârstă de 35 de ani nu mai putea intra în vedereile conducerii, care a anunțat că echipa va fi formată, în preponderență, din tineri fotbaliști.
Articol de claudiusav, 4 iulie 2020, 17:17
În afara lui Tînc, de la „Ripi” au mai plecat în ultima perioadă Molovan, Chera, Monea, Lungu și Hecsko, astfel că timișorenii sunt nevoiți să facă mutări, mai ales în zona centrală a defensivei. Oficialii grupării din Ciarda Roșie spun însă că vor fi noutăți și la capitolul „veniri”, la Timișoara fiind așteptat un jucător sârb, iar în cursul săptămânii viitoare alți câțiva tineri jucători.
Până atunci, roș-galbenii au anunțat că stagiul de pregătire centralizată al verii va avea loc la Buziaș, între 15 și 20 iulie. Ripensia se reunește luni, 6 iulie. O parte a jucătorilor au efectuat vizita medicală iar în dimineaţa zilei de 6 iulie o vor face şi restul componenţilor, cei din afara oraşului. Tot în ziua reunirii se vor efectua şi testele pentru depistarea noului coronavirus.