AUDIO / Ripensia Timișoara pierde și e depășită în clasament de echipa care a învins-o
”Ripi” a cedat pe terenul lui CS Baloteşti, în etapa a XXXI-a a Ligii a II-a de fotbal. Bănățenii au fost conduși cu 3-0, dar au reușit să înscrie și să reducă diferența finală, 3-1. Roș-galbenii rămân cu 36 de puncte, în vreme ce Baloteștiul adună 37 și trece pe locul al XI-lea.
Articol de Adrian Schindarli, 25 aprilie 2018, 14:21 / actualizat: 25 aprilie 2018, 16:05
Golurile învingătorilor au fost marcate de Ovidiu Herea (minutul 11), Nica (32, 61), în vreme ce fundașul Claudiu Apro (75) a redus diferența. Ripensia a fost lipsită de căpitanul Adrian Popa și de Mânecan (suspendați). Bădăuță a absentat din pricini medicale, în vreme ce Mediop s-a refăcut și a jucat într-un 11 care s-a prezentat astfel: Rădulescu – Burdeţ (Golda 90′), Bocşan, Apro, C. Toma (cpt.) – L. Tudor, Stoi – Ad. Ungureanu, Mediop, Bobină (Ţugui 46′) – Dumiter.
Antrenorul timișorenilor, Ciprian Urican, consideră că formația sa a controlat partida.
Tot astăzi, la matineu, CS Afumaţi – Luceafărul Oradea 2-1, cu golul bihorenilor marcat de golgeterul Vlad Rusu (min. 87), când era deja 2-0 pentru gazde.
De la ora 17,00, se joacă: Dunărea Călăraşi-Foresta Suceava
Pandurii Târgu Jiu-Sportul Snagov
CS Mioveni-Dacia Unirea Brăila
Metaloglobus Bucureşti-Chindia Târgovişte
Ştiinţa Miroslava și AFC Hermannstadt câștigă la masa verde.