România a coborât trei locuri în clasamentul FIFA
Naţionala României a coborât trei locuri faţă de acum două luni şi se află pe poziţia a 31-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii astăzi, informează Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 19 septembrie 2019, 12:02
România a pierdut acasă cu Spania (1-2) şi a învins Malta (1-0) în cele două meciuri disputate luna aceasta în preliminariile EURO 2020.
Tricolorii au început anul pe locul 25 (februarie), apoi au staţionat (aprilie), în iunie au coborât două locuri, pe 27, în iulie au mai pierdut o poziţie (28), iar acum au ajuns pe 31. România a început anul 2018 pe locul 40.
Belgia se menţine pe primul loc în ierarhia FIFA, urmată de campioana mondială Franţa, care a urcat o poziţie, în dauna Braziliei.
Echipele din grupa României în preliminariile EURO 2020 au următoarele poziţii: Spania – 7 (+2), Suedia – 18 (-), Norvegia – 47 (+3), Insulele Feroe – 109 (-1), Malta – 179 (+2).
Următoarea ierarhie va fi publicată pe 24 octombrie.