România, calificată în finala Silver League
Naţionala feminină de volei a României s-a calificat în finala competiţiei Silver League, după ce a învins formaţia Ciprului cu scorul de 3-0 aseară, la Nicosia, în ultimul meci din Grupa A.
Articol de Gabriel Toth, 19 iunie 2019, 08:18
Pe seturi, tricolorele au câștigat cu 25-15, 25-11, 27-25, după o oră și 9 minute. Ariana-Cristiana Pîrv a fost cea mai bună jucătoare a echipei noastre, cu 15 puncte, alături de Rodica Buterez, 14 puncte, în timp ce Adelina Ungureanu a contribuit cu 9 puncte.
România a ocupat primul loc, cu 16 puncte, urmată de Israel, 14 puncte, Cipru, 6 puncte, Georgia, 0 puncte. În finală, România va înfrunta câştigătoarea Grupei B, Slovenia, meciurile fiind programate pe 25 iunie în deplasare şi pe 29 iunie, în țara noastră. România va juca finala Silver League şi la masculin, contra Greciei (26 iunie la Rentis, 30 iunie la Alexandria).