România se califică în sferturi. Arădeanca Daniela Dodean a jucat la dublu | AUDIO
România, în componenţă cu Elizabeta Samara, Bernadette Szocs şi Daniela Dodean, s-a calificat în sferturile turneului olimpic feminin de tenis de masă pe echipe de la Jocurile Olimpice 2020, după ce a învins Egiptul cu 3-0, duminică, la arena Tokyo Metropolitan Gymnasium. România a obţinut o victorie clară, chiar dacă la simplu Bernadette Szocs şi Elizabeta Samara au întâmpinat o rezistenţă îndârjită, şi va juca în pe 2 august în sferturi cu Hong Kong, care a eliminat în optimi Brazilia cu 3-1.
Articol de Adrian Schindarli, 1 august 2021, 09:01
În prima partidă, cea de dublu, Daniela Dodean şi Elizabeta Samara le-au învins pe Yusra Helmy şi Farah Abdelaziz cu 3-0 (11-8, 13-11, 11-6), transmite Agerpres. În prima partidă de simplu, Bernadette Szocs a revenit de la 0-2 şi s-a impus cu 3-2 în duelul cu Dina Meshref (10-12, 9-11, 11-6, 11-7, 11-7). Punctul victoriei a fost adus de Elizabeta Samara, care a învins-o cu 3-1 pe Farah Abdelaziz (11-4, 9-11, 11-9, 11-8).
Concluziile partidei au fost trase de președintele FRTM, Cristinel Romanescu, într-un dialog cu Cătălin Cîrnu, de la Radio România Actualități:
Echipa feminină a României de tenis de masă participă pentru a treia oară la olimpiadă, după o clasare pe locul şapte la Beijing 2008 şi o clasare pe locul nouă la Rio 2016.
România a participat pentru prima oară în competiţia olimpică de tenis de masă la Barcelona 1992, iar de atunci sportivii noştri nu au mai lipsit de la nicio ediţie a JO. La Londra, Adrian Crişan a jucat în sferturile de finală, obţinând cel mai bun rezultat olimpic românesc la acest sport de până acum.