România va primi vizita Spaniei în primăvara anului viitor
Naționala de fotbal a României va susține un test puternic înaintea Campionatului European. Tricolorii vor juca, la 27 martie, pe teren propriu, un amical în compania Spaniei, campioana europeană en titre, a anunțat site-ul frf.ro.
Articol de Gabriel Toth, 11 noiembrie 2015, 10:35
Până în acest moment, nu au fost stabilite locul și ora de de disputare a partidei.
Spania e câștigătoarea ultimelor două ediții ale Campionatului European, cele din 2008 și 2012, precum și campioana mondială din 2010. Pentru „Furia Roja”au evoluat, pe durata ultimelor preliminarii, fotbaliști precum Fabregas, Pique, Mata, Sergio Ramos sau Iniesta, mai notează site-ul federației.