S-a antrenat cu adversarul lui Klitschko, iar la 6 mai va boxa la Timișoara
Boxerii care vor lupta în cele mai așteptate meciuri ale galei de la Timișoara au făcut cantonamente în Anglia, dar au revenit în țară pentru ultimele pregătiri. Flavius Biea și Bogdan Dinu s-au antrenat cu nume mari din boxul britanic.
Articol de Adrian Schindarli, 24 aprilie 2017, 07:20
Flavius Biea a încheiat cantonamentul din Anglia cu un nou antrenament în compania unui boxer de renume. Sportivul timișorean s-a pregătit cu Ricky Hatton, fost campionul mondial WBU, WBA și IBF, care acum este antrenor și promoter. În continuare, Flavius Biea se va antrena la Timișoara în vederea galei ”Noaptea Spartanilor – Confruntarea de pe Bega”, programată sâmbătă 6 mai, de la ora 20,00, la sala Constantin Jude, și unde va lupta cu maghiarul Toth Laszlo, pentru centura WBA Continental, în meciul vedetă.
Timișoreanul Flavius Biea este manageriat de firma King Promotion, organizatoarea galei de pe 6 mai, la care vor lupta cinci pugiliști români. Supergreul Bogdan Dinu are cel mai solid palmares (16 victorii din 16 meciuri, 12 prin KO), urmat de Flavius Biea, cu 11 succese din 11 meciuri, la profesioniști, la supermijlocie. De asemenea, vor urca în ring Daniel Buciuc și Eronim Arădoaie, ambii la supermijlocie, și Cezar Juratoni, la cruiserweight, toți foști campioni naționali.
Între 26-30 aprilie, echipa King Promotion se va afla la Londra pentru meciul pe care Viorel Simion îl va susține cu englezul Scott Quigg, al cărui promoter este marele Eddie Hearn. Meciul este eliminatoriu pentru a stabili numărul doi al versiunii IBF, iar câștigătorul va mai sustine o luptă, cel mai probabil cu Carl Frampton iar după accea va deveni challenger obligatoriu pentru campionul mondial Lee Selby.
Lupta lui Viorel „Bombardierul” Simion, sportiv manageriat de King Promotion, susține main-eventul dintre Anthony Joshua și Wladimir Klitschko, pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 spectatori, eveniment sold out, programat la 29 aprilie și televizat în direct, în Statele Unite, de Showtime și înregistrat, de HBO.
În pregătirea galei de la Timișoara, Bogdan Dinu a avut șansa să fie sparring-partner vreme de trei săptămâni pentru adversarul lui Klitschko, Anthony Joshua, în training camp-ul acestuia din Sheffield, Anglia.