S-a stabilit țintarul Diviziei A1! În Cupa României participă și Pro Volei Arad
Federația Română de Volei a stabilit țintarul pentru viitoarea ediție a Diviziei A1, la masculin și feminin.
Articol de Gabriel Toth, 19 august 2020, 09:28
La masculin, sunt înscrise deocamdată 11 echipe, dar se așteaptă o decizie a echipei CSU Brașov, care și-a manifestat intenția de a participa. Tragerea la sorți a fost efectuată fără gruparea de sub Tâmpa.
În prima etapă, programată la 17 octombrie, Universitatea de Vest Timișoara va juca în deplasare la SCM Zalău, grupare nou-înființată și admisă direct în Divizia A1.
La feminin, s-au înscris 12 echipe, iar data start e aceeași ca în campionatul masculin. În prima etapă, CSM Lugoj va juca pe teren propriu cu Știința Bacău
Tot ieri, s-au tras la sorți și primele două faze ale Cupei României. Ca o noutate, în viitoarea ediție va participa și Pro Volei Arad, deși gruparea de pe Mureș s-a înscris în Divizia A2. Formația arădeană va juca, în prima etapă a competiției, cu CSM Câmpia Turzii. În aceeași fază, Universitatea de Vest Timișoara întâlnește Știința București. În cazul unor victorii, arădenii vor întâlni, în faza a II-a, pe Unirea Dej, iar timișorenii pe Dinamo.
La feminin, CSM Lugoj va juca cu FC Argeș Pitești în prima fază, iar în cazul în care se vor impune, pentru fetele lui Ugljesa Segrt va urma un duel cu Dinamo.