S-au stabilit duelurile pentru barajul de promovare în Liga a III-a
Casa Fotbalului a găzduit tragerea la sorți a duelurilor pentru barajul de promovare în viitoarea ediție a Ligii a III=a de fotbal. Cele 41 de județe plus Municipiul București au fost împărțite în 7 regiuni.
Articol de Adrian Schindarli, 19 februarie 2020, 18:35 / actualizat: 19 februarie 2020, 21:26
În urma tragerii la sorți au rezultat următoarele confruntări:
- Regiunea 1: Vaslui – Bacău; Botoșani – Suceava; Neamț – Iași
- Regiunea 2: Sălaj – Bihor; Maramureș – Bistrița-Năsăud; Cluj – Satu Mare
- Regiunea 3: Sibiu – Harghita; Alba – Brașov; Mureș – Covasna
- Regiunea 4: Timiș – Mehedinți; Arad – Caraș-Severin; Gorj – Hunedoara
- Regiunea 5: Dolj – Olt; Teleorman – Argeș; Vâlcea – Dâmbovița
- Regiunea 6: Prahova – Călărași; Giurgiu – București; Ilfov – Ialomița
- Regiunea 7: Tulcea – Constanța; Vrancea – Galați; Buzău – Brăila
Jocurile se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur, pe terenul fiecărei echipe. Pentru promovarea în Liga 3, datele de disputare sunt: 13 iunie 2020, ora 18:00, turul, și 20 iunie 2020, ora 17:30, returul.
Radio Timișoara transmite în fiecare an duelurile în caresunt implicate echipele din vestul țării, marcate cu roșu.