S-au stabilit județele care vor lupta în barajul pentru Liga a III-a! Tragere favorabilă pentru Timiș și Arad
La sediul Federației Române de Fotbal au fost făcute astăzi împerecherile județelor care vor lupta, în vară, pentru promovarea în Liga a III-a. La barajul care va avea loc pe 16 iunie (turul) și 23 iunie (returul) vom avea un singur duel vestic, Hunedoara – Caraș-Severin. Campioana din Timiș o va întâlni pe cea din Mehedinți, iar laureata din Arad se va duela cu reprezentanta Gorjului. De asemenea, campioana județului Bihor va întâlni câștigătoarea din Maramureș.
Articol de Gabriel Toth, 28 februarie 2018, 09:26
În aceste patru meciuri de baraj, gazde în primul meci vor fi reprezentantele din Maramureș, Hunedoara, Arad și Timiș.
În istoria barajelor de promovare în Liga a III-a din ultimii 10 ani, constituie premiere întâlnirile dintre județele Hunedoara și Caraș Severin, respectiv Arad și Gorj. Campioana Timișului s-a mai duelat de două ori cu reprezentanta din Mehedinți: în 2010, când FC Chișoda a pierdut cu 2-1 meciul cu Termo Turnu Severin, și în 2012, când Vulturii Lugoj a dispus cu 3-0 de Pandurii Cerneți. De asemenea, în ultimii 10 ani am mai consemnat un singur baraj între județele Bihor și Maramureș, în 2011, atunci când Unirea Valea lui Mihai a dispus cu 5-0 de Marmația 96 Sighet.
În ultimul deceniu, județul Timiș a reușit cele mai multe promovări, 8, urmată de Arad și Bihor – câte 7, Caraș-Severin – 5 și Hunedoara – 2.
Vă reamintim rezultatele înregistrate anul trecut de reprezentantele județelor din vestul țării:
CS Diosig (BH) – Șoimii Lipova (AR) 1-6 și 0-1
Inter Petrila (HD) – ACS Ghiroda (TM) 1-2 și 1-3
Viitorul Caransebeș (CS) – Șurianu Sebeș (AB) 1-2 și 1-3