S-au stabilit seriile Ligii a III-a! Formațiile din Timiș, împărțite: unele merg până la Craiova, altele până la Oradea
Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi componența seriilor Ligii a III-a de fotbal pentru ediția 2023/2024. Competiția se va derula după același sistem ca în ultimii ani, cu 10 serii de câte 10 echipe, cu un sezon regular urmat de play-off, play-out și baraje de promovare.
Articol de Gabriel Toth, 9 august 2023, 16:01
Echipele din vestul țării au fost împărțite în trei serii. Dacă în ultimii ani echipele din Timiș au evoluat în aceeași serie, de această dată vor fi împărțite: Ghiroda și Buziaș sunt în Seria a 7-a și le așteaptă deplasări lungi, dintre care cinci în zona Olteniei, în vreme ce Politehnica, Peciu Nou și Periam fac parte din Seria a 8-a, cu deplasarea cea mai lungă la Oradea.
De asemenea, echipele din Bihor au fost împărțite: dacă FC Bihor face parte din seria a 10-a, conjudețenele Lotus Băile Felix și Crișul Sântandrei se vor deplasa în județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj sau Cluj.
Tragerea la sorți a țintarului va avea loc vineri, de la ora 13.00, iar startul competiției e programat pe 26 august.
Iată componența seriilor din care fac parte vesticele:
Seria a 7-a
CSC Ghiroda
Phoenix Buziaș
Voința Lupac
Viitorul Șimian
Universitatea Craiova II
ACSO Filiași
CSO Turceni
Gilortul Târgu Cărbunești
Jiul Petroșani
CSM Deva
Seria a 8-a
Politehnica Timișoara
CSC Peciu Nou
Avântul Periam
Progresul Pecica
Șoimii Lipova
CS Socodor
Crișul Chișineu Criș
Gloria Lunca-Teuz Cermei
ACB Ineu
FC Bihor Oradea
Seria a 10-a
Lotus Băile Felix
Crișul Sântandrei
CSM Olimpia Satu Mare
Olimpia MCMXXI Satu Mare
CSM Sighetu Marmației
Victoria Carei
SCM Zalău
Minerul Ocna Dej
Sănătatea Cluj