Sabrina Ionescu a debutat în WNBA
Sabrina Ionescu a debutat în campionatul profesionist de baschet din Statele Unite, WNBA. Echipa sa, New York Liberty a întâlnit aseară Seattle Storm, pe teren propriu, în primul meci al sezonului 2020 și a fost învinsă cu 87-71.
Articol de Gabriel Toth, 26 iulie 2020, 08:08
Născută pe 6 decembrie 1997, din părinți români, Ionescu evoluează la poziția 1, iar debutul de astăzi a fost urmărit ca unul dintre evenimentele cele mai importante din istoria recentă a baschetului feminin din SUA. „Puține jucătoare au intrat în WNBA cu la fel de multă fanfară ca Ionescu, care probabil că ar fi putut fi alegerea de draft nr. 1 anul trecut, dacă ar fi hotărât să plece mai devreme de la Oregon”, a scris Associated Press.
Ionescu măsoară 1.80 metri și a evoluat în campionatul universitar pentru Oregon Ducks, fiind jucătoarea cu cele mai multe triple-double-uri în istoria NCAA, 26, și primul jucător (în statisticile cumulate, feminine și masculine) care ajunge la 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări și 1.000 de pase decisive.
În sezonul 2019/20, Sabrina a avut medii de 17.5 puncte, 9.1 pase decisive și 8.6 recuperări pe meci. Ionescu a câștigat în acest sezon toate trofeele individuale posibile la nivelul baschetului universitar feminin din SUA.
Ionescu a făcut parte din cinci-ul de start al formației din New York la debutul în WNBA, reușind 12 puncte (a doua marcatoare a echipei sale), 6 recuperări, 4 pase decisive, în 33 de minute şi 56 de secunde jucate.