Savio a salvat un punct pentru România în prima manșă a barajului
Aseară, la Deva, în manșa tur a barajului pentru Campionatul European de fotbal în sală, reprezentativa României nu a putut depăși Georgia, scorul întâlnirii fiind 2-2, după ce la pauză oaspeții au condus cu 2-0.
Articol de Gabriel Toth, 13 septembrie 2017, 08:21
La meciul de ieri au debutat pentru reprezentativa României și cei doi brazilieni recent naturalizați, Sávio Valadares, autorul ambelor goluri ale tricolorilor, dar și Felipe Oliveira, ambii de la Informatica Timișoara. În lot aflându-se, de asemenea, și portughezul naturalizat Paulo Ferreira, de la Autobergamo Deva.
Selecționerul Robert Lupu a vorbit despre aportul publicului:
Opt echipe sunt deja calificate la UEFA Futsal EURO 2018: Slovenia (țara gazdă), Italia, Azerbaijan, Ucraina, Portugalia, Spania (deținătoarea trofeului), Kazakhstan și Rusia. Turneul final se va desfășura pe „Arena Stožice” din Ljubljana, Slovenia, în perioada 30 ianuarie – 10 februarie 2018. Alte patru selecționate vor merge la Euro în urma meciurilor de baraj. Partida retur a barajului e programată la Tbilisi, peste două săptămâni, la 26 septembrie.