Schimbări în programul amicelelor UTA-ei! Arădenii nu vor mai înfrunta coreenii de la Seongam
Amicalul dintre UTA și Seongam FC, programat inițial pentru ziua de mâine, a fost anulat, la cererea formației sud-coreene. Arădenii s-au reorientat rapid și au găsit un adversar din Spania. Miercuri, de la ora 12:30 ora României, formația pregătită de Laurențiu Roșu va întâlni CD Castellon, care evoluează în prezent în Tercera Division – eșalonul al patrulea din Spania.
Articol de Gabriel Toth, 5 februarie 2017, 11:44
Adversarul de miercuri al UTA-ei are însă un palmares bogat. Înființată în 1922, CD Castellon are la activ 11 sezoane în eșalonul de elită, iar în 1973 a disputat finala Cupei Spaniei, fiind învinsă cu 2-0 de Athletic Bilbao. În acea perioadă, la Castellon evolua Vicente del Bosque, viitorul mare antrenor al lui Real Madrid.
În stagiul din Spania, UTA a disputat până acum două amicale: 1-2 cu TSV Steinbach și 1-1 cu Sturm Graz.