SCM Timișoara, din nou în fața propriului public
Echipa de baschet masculin SCM Timișoara continuă seria meciurilor sâmbătă-miercuri-sâmbătă, cu o înfruntare pe teren propriu. „Leii din Banat” întâlnesc Rapid București, în etapa a V-a a Ligii Naționale, Seria A.
Articol de Gabriel Toth, 20 octombrie 2023, 10:25
Partida va avea loc mâine, la ora 19.00, la sala „Constantin Jude”. Echipa timișoreană are o linie de clasament cu două victorii și două înfrângeri, în vreme ce rapidiștii au stat o etapă și au două succese și un insucces.
Pentru alb-violeți este al doilea meci al săptămânii pe teren propriu, după succesul cu formația croată KK Dubrava (87-69), din prima etapă a Alpe Adria Cup.
„Cu tot respectul pentru tânără formație din Croația, Rapid este o echipă mai experimentată și mai bună. Aș subestima Dubrava, dacă aș spune că am exersat în meciul de miercuri ceea ce vom face împotriva Rapidului. Fiecare confruntare are specificul său și în ritmul în care jucăm noi nici nu mai ai timp să te uiți în urmă. Odată ce s-a încheiat un meci trebuie să începi pregătirea următoarei partide”, a declarat antrenorul principal al bănățenilor, Dragan Petricevic.
Jocul va fi arbitrat de un trio format din Laurențiu Grigoraș (Buzău), Narcis Dan (Satu Mare), Tudor Crișan (Cluj-Napoca).