SCM Timișoara, egalată la „general” de SCMU Craiova
În Liga Națională de baschet masculin, SCM Timișoara a pierdut cu 88-72, aseară, meciul al doilea al sfertului de finală cu SCMU Craiova. În Polivalenta din Bănie, gazdele s-au desprins grație jocului solid prestat în sferturile 2 și 3.
Articol de Gabriel Toth, 27 aprilie 2019, 09:00
Bănățenii s-au aflat în avantaj după primul sfert, 16-13, însă la pauza mare conduceau gazdele, cu 40-36. Scorul a urcat în sfertul 3 la 65-49, diferența de 16 puncte menținându-se până la final, ambele formații reușind câte 23 de puncte în ultimele zece minute de joc.
De la timișoreni, s-a remarcat Sherwood Brown, americanul trecându-și în cont un double-double, cu 22 de puncte și 11 recuperări. L-au urmat Vladan Vukosavljevic și Nikola Pesakovic, cu câte 13 puncte. De la olteni, Morris Curry a fost cel mai bun realizator, cu 18 puncte.
Seria se mută la Timișoara de la scorul general de 1-1, meciul 3 fiind programat la sala „Constantin Jude” miercuri, 1 mai, de la ora 17.00, iar meciul 4 va avea loc vineri, 3 mai.
Astăzi, la ora 18.00, avem meciul 2 și în sfertul dintre CSM Oradea și BCMU FC Argeș Pitești. Bihorenii au câștigat joi prima confruntare din sala „Antonio Alexe”, cu 81-77.