Se întâmplă în Austria: Prima clasată, depunctată pentru nerespectarea normelor sanitare
Echipa LASK Linz, lider în prima ligă din Austria la întreruperea campionatului din cauza pandemiei de coronavirus, a fost penalizată cu şase puncte pentru că nu a respectat regulile sanitare la antrenamente, informează news.ro.
Articol de Gabriel Toth, 29 mai 2020, 10:58
LASK Linz a ajuns la Comisia de Disciplină a ligii din Austria deoarece a organizat antrenamente cu toată echipa în urmă cu două săptămâni, când echipele erau autorizate să se antreneze doar în grupuri mici. Linz a primit şi o amendă de 75.000 de euro.
LASK Linz, care avea 27 de puncte înainte de startul play-off-ului şi un avans de trei puncte faţă de Salzburg, a ajuns acum pe locul al doilea.
Campionatul Austriei se va relua la 2 iunie, cu porţile închise.