Semifinală de vis la Paris: Nadal versus Federer
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, campionul en titre, şi elveţianul Roger Federer, revenit la Roland Garros pentru prima oară după 2015, se vor înfrunta în semifinalele ediţiei din acest an a turneului parizian de Mare Şlem, după victoriile obţinute marţi.
Articol de Gabriel Toth, 4 iunie 2019, 23:25
Roger Federer, numărul trei mondial, a câştigat în sferturi meciul cu compatriotul său Stan Wawrinka (28 ATP), după patru seturi, 7-6 (7/4), 4-6, 7-6 (7/5), 6-4.
Federer îl va înfrunta vineri pe Nadal, campion de 11 ori la Paris şi care marţi a avut nevoie de doar trei seturi pentru a se impune în faţa japonezului Kei Nishikori (7 ATP), 6-1, 6-1, 6-3. Meciul dintre Nadal şi Nishikori a fost întrerupt circa o oră din cauza unei furtuni, când ibericul avea 4-2 în setul al treilea.
Cu două luni înainte de împlinirea vârstei de 38 de ani, Federer devine cel mai vârstnic semifinalist de la Roland Garros din ultima jumătate de secol.