Serbia – Franța, finala Eurobasket Women 2015
Echipele Serbiei și Franței se vor înfrunta în finala Campionatului European de baschet feminin – Eurobasket Women 2015, competiție găzduită de România și Ungaria.
Articol de Gabriel Toth, 27 iunie 2015, 07:38
Echipa feminină a Serbiei a reușit prima sa calificare în finala unei competiții internaționale, după victoria cu 74-72 în semifinala cu Belarus, vineri, la Budapesta. În ultimul act al competiției, mâine (20,00, ora României), Serbia va întâlni Franța, vicecampioana de acum doi ani, care a dispus cu 63-58 de Spania, deținătoarea titlului, în cealaltă semifinală de vineri.
Miza finalei va fi una și mai mare, având în vedere că echipa câștigătoare se va califica direct la JO 2016 de la Rio de Janeiro, celelalte trei semifinaliste având asigurată participarea la un turneu preolimpic.
În cealaltă semifinală, Franța și-a luat revanșa în fața Spaniei, cu 63-58, după finala pierdută în urmă cu doi ani (69-70). Franța va căuta duminică să își adjudece al treilea său titlu european, după cele din 2001 și 2009.