Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona Halep, eliminată de la Moscova

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-4, azi, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Moscova.

Simona Halep, eliminată de la Moscova

Articol de Gabriel Toth, 22 octombrie 2021, 18:08

Halep (30 ani, 19 WTA), cap de serie numărul 8, s-a înclinat după o oră şi 44 de minute, notează Agerpres.

Sakkari (26 ani, 7 WTA), jucătoare calificată la Turneul Campioanelor, a avut mereu iniţiativa şi a dominat jocul, fiind superioară la viteza de deplasare, agresivitate şi precizia loviturilor.

Simona Halep, care a câştigat titlul la Moscova în 2013, a fost condusă cu 4-1 şi 5-2 în primul set, românca a reuşit să se apropie la 5-4, după care Sakkari a fructificat a cincea minge de set (6-4). În actul secund, Sakkari a condus cu 3-0 şi 5-1, ratând o minge de meci, după care Halep a revenit şi a luat trei ghemuri consecutive, apropiindu-se la 5-4. Sakkari a încheiat în cele din urmă conturile pe serviciul Simonei (6-4).

Sakkari a fost mai bună cu al doilea serviciu, iar Halep cu primul, grecoaica având de două ori mai multe mingi direct câştigătoare (24-12), însă a făcut şi mai multe erori neprovocate, 34-26.

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 17:39

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO

Alb-violeții de pe semicerc au profitat de pauza competițională și au admirat exponatele de la tribuna oficială a stadionului. Cel mai...

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 09:48

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO

Fundaşul Alexandru Paşcanu (48) a deschis scorul, după un corner executat de Claudiu Petrila, iar gabonezul Aaron Boupendza a majorat diferenţa...

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
Fotbal sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:51

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu

Ca altă noutate, Lucescu l-a mai convocat și pe portarul timișorean Răzvan Sava (de la Udinese). Dintre vestici au mai primit scrisorile de...

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal vineri, 8 noiembrie 2024, 07:33

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO

Istoria de un veac a clubului Politehnica Timișoara, a suporterilor săi, dar și momentele de glorie și de cădere, pot fi explorate în zona...

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal marți, 5 noiembrie 2024, 08:59

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO

Roș-negrii au avut 1-0 din minutul 54 (gol Samake), au continuat să preseze, dar au făcut  o greșeală în lanț la golul egalizator și apoi au...

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 19 octombrie 2024, 08:16

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO

Antrenorul timișenilor, Cosmin Stan amintește că Mioveni este o echipă cu nume, în ciuda problemelor pe care le are acum: Cosmin Stan se va afla...

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO
Fotbal duminică, 13 octombrie 2024, 09:28

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO

Dennis Man (minutul 16), Răzvan Marin (25 – penalty) şi Radu Drăguşin (minutul 36) au marcat golurile tricolorilor. Arădeanul Man a...

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 21 septembrie 2024, 13:03

Corvinul Hunedoara, a treia victorie consecutivă

Gazdele au deschis scorul spre finalul primei reprize, după un penalty obținut de Pop și transformat de Herghiligiu, în minutul 39. Hunedorenii...

Corvinul Hunedoara, a treia victorie consecutivă