Simona Halep își cunoaște prima adversară de la Cincinnati
Jucătoarea rusă de tenis Ekaterina Alexandrova va fi adversara româncei Simona Halep în turul secund al turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), după ce a trecut astăzi, în runda inaugurală, de spaniola Carla Suarez, 6-4, 6-1.
Articol de Gabriel Toth, 13 august 2019, 20:41
Rusoaica s-a impus după mai puţin de o oră de joc. Ekaterina Alexandrova este locul 43 WTA, cu 14 poziţii mai jos decât Carla Suarez, informează Agerpres.
Simona Halep, numărul patru mondial, este calificată direct în turul 2 la Cincinnati. Ea a abandonat în sferturile de finală la Toronto, din cauza unei accidentări, în meciul cu cehoaica Marie Bouzkova.
Tot la Cincinnati, elveţianca Belinda Bencic, locul 12 în clasamentul mondial şi favorită nr. 12, a abandonat în primul tur, în setul doi al partidei cu belarusa Victoria Azarenka (40 WTA). Belarusa conducea în primul set cu 6-4 iar în al doilea avea 1-0, când elveţianca a luat decizia să se retragă.
Azarenka, fost lider mondial, o va avea adversară în runda următoare pe croata Donna Vekic (26 WTA) care a eliminat-o pe Katerina Siniakova (Cehia, 38 WTA) cu 6-4, 6-3.
Tot în primul tur, chinezoaica Zheng Saisai a trecut de slovaca Viktoria Kuzmova, 6-3, 6-1.