Simona Halep şi Patricia Ţig candidează pentru cea mai frumoasă lovitură a anului
Jucătoarele române de tenis Simona Halep şi Patricia Ţig se află printre candidatele la cea mai frumoasă lovitură a anului 2019 în circuitul profesionist de tenis, într-o anchetă realizată pe site-ul WTA. Halep candidează cu două nominalizări, după ce s-a impus în anchetele lunare din februarie şi mai, în timp ce Patricia Ţig a câştigat ancheta lunii iulie.
Articol de Gabriel Toth, 12 decembrie 2019, 14:32
Simona Halep s-a impus în ancheta din februarie cu o lovitură reuşită în faţa canadiencei Eugenie Bouchard, la scorul de 7-6, 1-0 şi avantaj pentru româncă în turneul de la Dubai. Halep a câştigat ancheta lunii mai cu o fază din meciul cu britanica Johanna Konta, la scorul de 5-4, 30-15, la Madrid.
Ţig a câştigat ancheta din luna iulie cu o lovitură splendidă reuşită în turneul de la Bucureşti contra germancei Laura Siegemund, la scorul de 6-3, 2-1 pentru Ţig şi avantaj pentru Siegemund.