SSU Politehnica s-a întărit în atac cu un fotbalist crescut în Spania
Divizionara secundă SSU Politehnica l-a transferat pe atacantul Sebastian Serediuc (21 de ani), care a semnat un contract valabil două sezoane.
Articol de Gabriel Toth, 16 iulie 2021, 08:30
El s-a născut pe 23 februarie 2000, la Călan (jud. Hunedoara). Este atacant şi deţine inclusiv cetăţenia spaniolă. A efectuat junioratul la Lleida , club în culorile căruia a făcut şi pasul spre seniorat, în al treilea eşalon spaniol. În România a fost jucătorul celor de la Minaur Baia Mare, CFR Cluj şi Unirea Dej.
La Dej a evoluat sub formă de împrumut de la CFR Cluj, în sezonul de primăvară și a înscris patru goluri în opt apariții. A evoluat pentru dejeni şi în cele patru partide ale barajului de promovare, contribuind la accederea Unirii în Liga a II-a cu un gol marcat în semifinale.
„Mă bucur că am reuşit să ajung la Politehnica. Sper să fie într-un ceas bun şi să dau cât mai multe goluri. Îmi doresc să îndeplinim obiectivul de a intra în play-off şi apoi să realizăm promovarea în Liga I pentru suporterii noştri. Vreau să formăm o echipă bună. Ştiu că e un club cu o istorie în spate şi oraşul merită să revină unde a fost”, a declarat Sebastian Serediuc
Acesta e cel de-al cincilea transfer realizat de timișoreni în această vară, după Cosmin Bîrnoi, Adrian Zaluschi, Harrison Devenish-Mears și Cătălin Oanea.