Start în precalificările EURO 2021. România debutează cu Cipru, în deplasare
Naționala masculină de baschet începe meciurile din precalificările la Campionatul European din 2021. Astăzi, de la ora 19.00, tricolorii vor juca în deplasare, cu Cipru. Meciul e transmis pe canalul de YouTube al FIBA.
Articol de claudiusav, 7 august 2019, 10:09
Tot în această săptămână, sâmbătă, „vulturii” vor primi, la Ploiești, vizita Slovaciei. În lotul selecționat de Tudor Costescu se regăsesc și patru jucători de la cluburile din zonă: Giordan Watson și Bobe Nicolescu de la campioana CSM Oradea, precum și noile transferuri de la SCM Timișoara, Mirel Dragoste și Bogdan Popa. În lot se află și pivotul timișorean Alexandru Olah, legitimat în Belgia, la Mechelen.