Ștefan Nanu revine după patru zile pe banca lui ACS Poli
Doar patru zile a durat interimatul asigurat de Adrian Săvoiu și Călin Frunză pe banca penultimei clasate din Liga a II-a, ACS Poli. Clubul timișorean l-a reconfirmat astăzi în funcție pe Ștefan Nanu, cel care fusese inițial mutat într-un post de conducere după înfrângerea cu 3-0 de sâmbăta trecută, cu Energeticianul.
Articol de Gabriel Toth, 17 octombrie 2018, 13:49
„În urma unei analize interne, conducerea clubului nostru a decis reconfirmarea, până-n iarnă, a lui Ștefan Nanu în postul de antrenor principal. În perioada de întrerupere competițională, va urma o reevaluare completă a activității lui Nanu, a lotului de jucători și a staff-ului tehnico-administrativ”, e comunicatul postat pe pagina de Facebook a clubului.
Cu Ștefan Nanu pe bancă, ACS Poli a obținut un punct din 24 posibile în campionat. Pentru fosta prim-divizionară urmează derbiul local cu ASU Politehnica, programat sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Electrica”.