Stroe: ”Vor fi mai multe sporturi care vor relua competiţiile în acelaşi timp”
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat că nu va exista o singură disciplină sportivă la care se vor relua competiţiile în primă fază.
Articol de Viorel Jurcut, 21 mai 2020, 14:13
Foto: Ministerul Tineretului și Sportului
Ministrul a primit solicitări până acum de la fotbal, ciclism, automobilism şi motociclism, notează Agerpres. ‘Vor fi mai multe sporturi care îşi vor relua competiţii imediat ce vom avea gata un cadru general, aşa cum s-a întâmplat şi cu cadrul de pregătire a sportivilor. La 1 iunie spun eu că vom putea să avem acest cadru general, astfel încât să aibă la dispoziţie două săptămâni să se pregătească pentru începere’, a declarat Ionuţ Stroe. El a precizat însă că reînceperea competiţiilor sportive depinde de evoluţia pandemiei.
Din 15 mai, primii sportivi care au reînceput antrenamentele în sistem centralizat sunt cei din loturile olimpice, calificaţi sau în curs de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.