A 5-a finală consecutivă de Mare Şlem
Tenismanul sârb Novak Djokovic îşi va apăra titlul la Openul Australiei, după ce a reuşit să-l învingă în patru seturi, pe elveţianul Roger Federer. Djokovic s-a impus cu 6-1, 6-2, 3-6, 6-3, în prima semifinală a turneului de la Melbourne. El îl va avea ca adversar în finala programată duminică pe câştigătorul întâlnirii dintre britanicul Andy Murray şi canadianul Milos Raonic; această partidă e programată mâine dimineaţă la ora 10,30.
Articol de Viorel Jurcut, 28 ianuarie 2016, 14:08
‘Nole’ va disputa cu această ocazie a cincea sa finală consecutivă într-un turneu de Grand Slam, după ce a evoluat anul trecut în ultimul act al tuturor celor patru turnee majore, reuşind să câştige trei dintre ele: Australian Open, Wimbledon şi US Open. El s-a înclinat doar în finala pe zgură de la Roland Garros, în faţa elveţianului Stanislas Wawrinka.