„Nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară”
Simona Halep le-a mulțumit fanilor care o susțin. Jucătoarea în vârstă de 32 de ani a transmis astăzi un mesaj în rețelele de socializare după retragerea prematură de la Clarins, turneul de la Paris.
Articol de Adrian Schindarli, 16 mai 2024, 20:27
Halep a fost silită să abandoneze din cauza problemelor medicale la genunchi, dar are încredere că se va recupera și că își va continua „călătoria” în tenis.
„Ei bine, ziua de ieri nu a decurs așa cum speram pe teren. Durerea de genunchi care persistă de când a revenit Miami și din păcate nu am putut continua. Nu așa mi-aș fi dorit să-mi petrec timpul la Paris, dar nimeni nu a spus că această revenire va fi ușoară. Mă voi odihni și apoi voi continua să lucrez și voi continua să cred în călătoria mea. Mulțumesc celor care mă susțineți, văd mesajele voastre și înseamnă totul pentru mine”
Simona Halep via Facebook
Românca a abandonat în partida cu McCartney Kessler (SUA) din primul tur al turneului WTA 125K de la Paris. Renunțarea a venit în setul secund, după ce câștigase manșa primă.
Halep va rata foarte probabil turneul de săptămâna viitoare, de la Rabat, unde a fost invitată să participe.