Altele din Sport:
Directorul turneului de tenis de la Roland Garros, Guy Forget, s-a arătat încrezător că această competiţie de Mare Şlem va avea loc între...
WTA a anunţat că a prelungit suspendarea sezonului până pe 31 iulie. Forul tenisului feminin a specificat clar că turneele WTA de la Bucureşti,...
Timișoara ar fi trebuit să găzduiască două turnee din circuitul mondial al juniorilor, în vara acestui an, dar ambele au fost amânate, din...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că belgianca Justine Henin a fost idolul său şi că a încercat să o ''copieze'', potrivit...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep ocupă locul al treilea într-un clasament al punctelor WTA acumulate în ultimii zece ani în circuitul...
Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunţat că vor rambursa biletele cumpărate pentru ediţia din acest an. “Situaţia...
Seturi de mingi diferite pentru fiecare jucător, mănuşi din latex pentru copii de mingi şi schimbarea terenului pe părţi opuse, sunt câteva...
Simona Halep este de acord cu propunerea lui Roger Federer, aceea de unificare a WTA și ATP. De asemenea, fostul lider mondial al ierarhiei...
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a obţinut victorii contra britanicei Johanna Konta şi a ucrainencei Elina Svitolina, luni, în...
Pandemia de coronavirus a obligat-o pe Simona Halep să trăiască într-un ritm mai lent. După mulţi ani, programul ei nu mai este dictat de...
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 2 mondial, s-a întrebat, pe Instagram, de ce jucătorii de tenis nu pot practica sportul lor, în timp...
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a confirmat participarea la turneul turneul virtual de tenis de la Madrid, din perioada 27-30...
Cei mai importanți jucători de tenis ai acestei perioade, Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Roger Federer creează un fond de ajutoare economică...
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, a declarat, vineri, că numărul de titluri de Mare Şlem va fi determinant în desemnarea...
Simona Halep este una din vocile din tenis care se opun organizării de turnee cu uşile închise. Din cauza pandemiei de coronavirus, orice...
Un tenisman ucrainean a dezvăluit, într-un interviu pentru televiziunea naţională, că a primit o ofertă de 100.000 dolari pentru a pierde...
Simona Halep a anunţat că a donat 30.000 de euro pentru spitalele care tratează cazuri de Covid 19. "Este adevărat, aceasta este suma,...
Simona Halep a anunţat că s-a refăcut după accidentarea la picior, din cauza căreia nu a putut participa la turneele de la Doha şi Indian...
Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac a declarat, astăzi, pentru AGERPRES, că toţi angajaţii FRT vor fi trecuţi în...
Jucătoarea de tenis Simona Halep, numărul 2 mondial, a postat un mesaj pe un site de socializare în care afirmă că vestea anulării ediţiei...
SCM Timișoara a suspendat în această săptămână, contractele tuturor persoanelor din cadrul clubului, indiferent că e vorba de sportivi sau...
Preşedintele Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti (ATP), italianul Andrea Gaudenzi, speră în reluarea competiţiilor pe 8 iunie, în ciuda...
În contextul amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat că jucătoarea...
Organizatorii Openului Statelor Unite la tenis au dat publicităţii un comunicat în care au răspuns deciziei 'unilaterale' a omologilor lor de la...
Oficialii turneului de tenis de la Wimbledon au anunţat că vor continua pregătirile pentru ca turneul de Mare Şlem să se desfăşoare conform...
Turneul de tenis de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, era prevăzut în perioada 24 mai - 7 iunie, a fost reprogramat în...
La 24 de ore distanță de la încetarea colaborării cu managerii celor patru secții, directorul SCM Timișoara, Vasile Rușeț, a anunțat cine...
Managerii celor patru secții de la Sport Club Municipal Timișoara au fost anunțați astăzi că le încetează atribuțiile. Este vorba despre...
ATP a anunțat suspendarea tuturor turneelor pentru șase săptămâni, făcând referire la îngrijorări cu privire la răspândirea...
Considerat de mulți drept "al cincilea turneu de Grand Slam", Indian Wells-ul nu-și va mai deschide porțile la ediția din 2020, anunțul fiind...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, locul 104 WTA, s-a calificat, aseară, în finala turneului de categorie 125K de la Indian...
Simona Halep, locul 2 WTA, şi-a anunţat retragerea de la turneul de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (11-22 martie). Motivul e cauzat...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu, locul 104 WTA, s-a calificat în penultimul act al turneului de categorie 125K de la Indian...
Simona Halep a fost nominalizată de WTA în ancheta pentru desemnarea jucătoarei lunii februarie. La 22 februarie, ocupanta locului 2 în...
Simona Halep se menține pe locul 2 în ierarhia mondială, conform clasamentului oferit astăzi de reprezentanții WTA. România are patru sportive...
Jucătoarea rusă de tenis Maria Șarapova și-a anunțat retragerea din activitatea de performanță. Ea a fost lider mondial pentru 21a de...
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de kazaha Elena Rîbakina, cu 3-6, 6-3, 6-1, în prima rundă a turneului WTA de la...
Românca Simona Halep şi-a consolidat poziţia a doua în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii azi, după...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii...
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat fără probleme în finala turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe...
Simona Halep, numărul doi mondial, a învins-o foarte greu pe tunisianca Ons Jabeur, cu 1-6, 6-2, 7-6 (7), miercuri, în optimile de finală ale...
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de estoniana Anett Kontaveit, cu 6-1, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului WTA de...
Echipa de Cupa Davis a Chinei nu poate ajunge în România pentru întâlnirea de Cupa Davis din play-off-ul Grupei Mondiale I, care ar trebui să se...
Sorana Cîrstea (69 WTA) și Ana Bogdan (90 WTA) au ajuns în ultimul tur al calificărilor din cadrul turneului Premier de la Dubai, după victorii...
Cap de serie numărul 3, Irina Begu (118 WTA) s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului ITF de la Cairo (Egipt), dotat cu premii totale de...
Ana Bogdan (90 WTA) a ajuns în turul al doilea al calificărilor din cadrul turneului Premier de la Dubai, după ce a învins-o pe cehoaica Barbora...
Patricia Ţig s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Hua Hin (Thailanda), dotat cu premii totale de 275.000 de dolari, după ce...
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile turneului ITF de la Cairo (Egipt), după ce a trecut de ucraineanca Marta Kostiuk...