Timiș – Hunedoara, Arad – Bihor, Caraș – Alba – împerecherile pentru barajul de promovare în Liga a III-a
Federația Română de Fotbal a anunțat astăzi împerecherile pentru barajul de promovare în Liga a III-a, care se va disputa în dublă manșă, la 17 și 24 iunie.
Articol de Gabriel Toth, 31 mai 2017, 13:43
Singurul duel cert din zona noastră e cel al campioanelor din Timiș și Hunedoara, deja stabilite, CS Ghiroda, respectiv Inter Petrila.
Campioana județului Arad o va întâlni pe cea din județul Bihor, CS Diosig. În Liga a IV-a arădeană, Șoimii Lipova și Crișul Chișineu Criș sunt la egalitate de puncte, cu o etapă înaintea finalului.
Laureata din Caraș-Severin se va duela, pentru un loc în Liga a III-a, cu campioana județului Alba, Șurianu Sebeș. Voința Lupac are două puncte avans față de Viitorul Caransebeș, cu o etapă rămasă de disputat în Liga a IV-a.