Timişencele au luat doar două seturi în întâlnirea de la Kazan…
Campioana României la tenis de masă, ACS Dumbrăviţa a cedat în minimum de jocuri, întâlnirea din turul al 4-ea al Cupei ETTU, în faţa rusoaicelor de la TTC Kazan. S-a terminat 3-0 pentru gazdele acestei manşe unice. Conform anticipărilor făcute de specialişti, formaţia rusă a fost mai puternică şi s-a impus, deşi jucătoarele din Banat au început bine întâlnirea cu set câştigat de Andreea Zanfir în disputa cu Antonina Savelyeva. Apoi reprezentanta gazdelor a luat următoarele trei seturi şi a adus primul punct formaţiei din Kazan.
Articol de Viorel Jurcut, 18 decembrie 2016, 10:00
Meciul al doilea, cu Adina Diaconu la masă, a fost cel mai echilibrat ca şi scoruri, dar tot cu victorie pentru rusoaice. În meciul al treilea, favoritele s-au impus cel mai clar.
Iată rezultatele complete:
Antonina SAVELYEVA : Andreea ZANFIR 6:11 / 11:7 / 11:3 / 11:9
Anna BLAZHKO : Adina DIACONU 12:10 / 11:9 / 9:11 / 11:5
Svetlana MOKHNACHEVA : Mihaela DOSPINA 11:9 / 11:7 / 11:6