Timişoara, ultimul club! Monika Brosovszky încheie cariera de jucătoare…
Deşi şi-ar mai fi dorit un sezon la SCM Timişoara, multipla campioană a României a decis să încheie activitatea de perfomanţă pe teren. Desfiinţarea formaţiei de pe Bega a fost decisivă pentru cea care a mai jucat în ţară la Arad şi Târgovişte, dar şi în străinătate în Ungaria și în Spania. Clubul timișorean a anunțat că meciul de retragere va avea loc la 7 septembrie, la sala Constantin Jude.
Articol de Viorel Jurcut, 18 iulie 2018, 10:44 / actualizat: 18 iulie 2018, 19:35
Monika s-a ataşat mult de grupul fetelor de la SCMT şi ar mai fi acceptat un sezon. Un alt aspect ce a favorizat retragerea fostului căpitan al naţionalei de senioare l-a constituit decizia Federaţiei Române de Baschet de a impune o taxă de 500 de euro/sezon jucătoarelor de peste 35 de ani care vor să se legitimeze în campionatul 2018/2019.
Brosovszky se va axa pe cariera de antrenor: „Încep cu grupe de copii și vom vedea ce aduce viitorul. Deocamdată, nu îmi fac planuri pe termen lung” a spus sportiva născută la Arad. Ea este şi coordonatoarea naționalei de junioare U18 și pregăteşte Campionatul European, Divizia B valorică, din Austria, cu intenţii de promovare.