Timişoreanul Dorin Rotariu a contribuit cu două „assist-uri” pentru Mouscron
Anderlecht Bruxelles a învins-o pe Excelsior Mouscron cu scorul de 5-3, ieri, într-un meci din etapa a 28-a a campionatului de fotbal al Belgiei, în care internaţionalul român Dorin Rotariu a dat două pase de gol pentru oaspeţi.
Articol de Gabriel Toth, 26 februarie 2018, 11:03
Campioana a condus cu 4-0, prin golurile marcate de Ryota Morioka (26) şi Lukasz Teodorczyk (45 – penalty, 57, 61), apoi fosta echipă antrenată de Mircea Rednic a înscris de trei ori, prin Taiwo Awoniyi (70), Benjamin Van Durmen (72) şi Teddy Mézague (84), Rotariu pasând la primul şi ultimul gol ale oaspeţilor. Japonezul Ryota Morioka a închis tabela pentru ”Mauves” (90).
Timişoreanul Dorin Rotariu a jucat tot meciul la Mouscron, iar Alex Chipciu a intrat în min. 63 la Anderlecht, în locul Dennis Appiah.
În alt meci, Standard Liege a remizat acasă cu liderul FC Bruges, 1-1. Mehdi Carcela-Gonzalez (31) a deschis scorul pentru Standard, oaspeţii egalând prin Emmanuel Bonaventure (72). Răzvan Marin a jucat tot meciul la gazde, primind un cartonaş galben în min. 89.
Antwerp, echipă antrenată de Ladislau Boloni, a ajuns la şapte etape consecutive fără victorie, patru egaluri şi trei eşecuri, după 0-4 cu Genk, vineri.
FC Bruges conduce detaşat, cu 61 puncte, urmată de Sporting Charleroi, 50 puncte, Anderlecht, 49 puncte, KAA Gent, 47 puncte, KRC Genk, 41 puncte, KV Kortrijk, 39 puncte, Standard Liege, 38 puncte, Royal Antwerp, 38 puncte, etc. Royal Excel Mouscron ocupă locul 13, cu 30 puncte.