Timișoreanul Torje, la primele reușite pentru Larisa
Fotbalistul timișorean Gabriel Torje a marcat primele sale două goluri pentru echipa AE Larisa, ieri, în meciul câştigat cu scorul de 3-1 în faţa formaţiei Volos NFC, pe teren propriu, în etapa a treia a fazei play-out a campionatului Greciei.
Articol de Gabriel Toth, 23 iunie 2020, 09:16
Oaspeţii au ratat un penalty prin Vasilios Mantzis (10), dar au reuşit totuşi să deschidă scorul prin Anastasios Tsokanis (15). Torje, la al treilea său meci pentru, a restabilit egalitatea în min. 45+5, din penalty, şi tot el a adus gazdele în avantaj, în min. 83. Tabela a fost închisă de Jonathan Bustos (90+3), informează Agerpres.
În acest meci s-au acordat nu mai puţin de trei cartonaşe roşii, încasate de Aly Ghazal (44), de la Larissa, Vangelis Ikonomou (45+4) şi Lefteris Lyratzis (67), ambii de la Volos.
Torje a jucat tot meciul, primind un cartonaş galben în min. 90, iar un alt jucător format la Timișoara, Steliano Filip, a intrat pe teren la Larissa în min. 76, primind un cartonaş galben în min. 88.
În clasament-ul play-out-ului, pe primul loc se află Asteras Tripolis, cu 35 puncte (29 jocuri), urmată de Atromitos, 34 puncte (28 j), AE Larisa, 33 puncte (29 j), etc.