Tragedie în poloul românesc: un sportiv orădean de 23 de ani a murit la bazin
Un component al echipei de polo pe apă Dinamo Bucureşti a decedat, astăzi, după ce i s-a făcut rău în timpul meciului cu CS Rapid Bucureşti, din Superliga Naţională. Este vorba despre Andrei Drăghici, în vârstă de 23 de ani, originar din Oradea.
Articol de Adrian Schindarli, 26 martie 2022, 17:43
„Clubul Sportiv Dinamo este îndoliat de vestea teribilă primită în această după amiază. Cu puţin înainte de ora 12:00, în timpul meciului din Superliga de polo dintre echipele Rapid Bucureşti şi Dinamo, disputat în Bazinul Giuleşti, unul dintre jucătorii noştri a acuzat o stare de rău. Cu greu, acesta a ajuns la marginea bazinului, unde a fost ridicat, în stare de inconştienţă, de jucători de la ambele echipe. Cadrele medicale aflate la faţa locului şi cele sosite ulterior în urma apelurilor de urgenţă au încercat timp îndelungat să-l resusciteze, însă după aproximativ o oră a fost declarat decesul. Tânărul poloist făcea sport de mai bine de 15 ani şi nu avea probleme de sănătate cunoscute”
comunicatul postat pe Facebook de CS Dinamo
Andrei Drăghici a evoluat la Crişul Oradea, atât la juniori, cât şi la seniori. „Iniţial, părinţii m-au trimis la bazin pentru a învăţa să înot. Ulterior, am descoperit polo pe apă, care a devenit pasiunea mea”, mărturisea Andrei într-un interviu pentru cvmedia.ro.